Sign up with your email address to be the first to know about new products, VIP offers, blog features & more.

Portret realizat de un robot. ARTĂ sau NU?

11 min read

La o primă vedere pictura ”Portretul lui Edmond de Belamy” seamănă cu unele portrete ale artiștilor nord-europeni din secolele XVIII și XIX. În realitate, tabloul vândut la celebra casă de licitație Christie’s cu 432.000 de dolari este creația …unui soft.

În acest articol veți afla ce spune un artist, Teo Vărzaru despre portretul realizat de un robot.

Un dialog cu și despre artă, roboți și tehnologie.

Robotul e o instalație de artă. Lucrarea robotului nu e artă.

Creativitatea poate fi și cultivată. Și poate fi, evident și …fake-uită.

Oamenii au nevoie de tehnologie pentru că își dau seama de incapacitatea lor.

Care este treaba cu robotul? Cine a pictat?

Softul care este autorul lucării în discuție are în spate o inițiativă a colectivului de artă francez Obvious. Programul a fost ”încărcat” cu 15.000 de portrete clasice iar soft-ul a ”învățat” apoi o serie de reguli ale creării unui portret. Rezultatul? Un succes al inteligentei artificial cu multe zerouri în coadă care aduce în prim plan o nouă dilemă : AI-ului poate fi creativ? Este o noua forma de arta? Sau doar o compunere tehnica pe care o investim noi, oamenii cu valoare creativă din diverse motive?  

…”Lumea poate spune că artistul e nebun că se uită la o bucată de marmură. Și stă, Și stă. Și se uită”….

…Teo se uită la bucata ei de marmură concentrată, cu ochii mijiți, în timp ce îmi explică.  ”O singură lovitură și …..trebuie să fie perfectă”. Dă cu mâna în aer și zâmbește. Mă uit la ea și parcă văd cioplitura. Asta e munca de artist. Arta înseamnă viziune dar și matematică, fizică, multe calcule, multe exerciții mi-a explicat Teo Vărzaru, sculptoriță, desenatoare, profesoare, Miss cum îi spun elevii la școala și unul dintre lectorii de la Fundația Calea Victoriei.

Teo stă pe jos în sufrageria ei cu mobilier puțin. În fiecare colț din casă simți atingerea artistului. De la elicea de avion de pe peretele bucătăriei, la lucrarea cu tentă de Marvel de lângă aragaz. Totul e deschis, neopturat de uși. Totul e un flow artistic. Zâmbesc. Am ajuns unde trebuie. Aici voi găsi răspunsul la dilema mea.

Când explică Teo, istoria artei se deșteaptă din cărți și se plimbă agale între noi. De la Caravaggio, la The Ugly Christ, de la Duchamp, înapoi la Michelangelo. Totul e o călătorie jovială. Explicațiile ei sunt plastice. Și zâmbește. Și își ia laptopul și îmi arată. Câtă pasiune pentru artă. Cred că îi invidiez pe elevii ei că povestesc cu ea zinic așa. Am venit la ea tocmai pentru acest mixt. Felul ei de a explica arta  este simplu…distractiv și totuși profund.

Prima întrebare: Ce vezi?

TEO: Dacă nu aș știi autorul, te duce la un stil de pictură. Clar. Te duce de la Caravaggio. Te gândești la anii 1700. Mă duce în direcția aceasta pentru că atunci se folosea foarte mult negru. În toată perioada s-a folosit foarte mult negru. Am văzut după accea să s-au luat date din 15.000 de picturi. Robotul acesta a făcut cumva o sumă și a produs portetul acesta. Și nu doar acesta, ci un întreg arbore genealogic.

Îți inspiră ceva?

TEO: Imi inspiră și nu-mi inspiră. Într-un fel mă lasă rece pentru că nu știu cine e, nu mă interesează, genul acesta de portrete erau foarte comune ca și comenzi. Orice familie putea să dea comandă. ”Asta e văru din nu știu ce ramură” și conta pentru ei că avea o valoare sentimentală. Tehnica trebuia să fie cât mai realistă pentru că nu aveau aparate foto. Dacă e să îmi inspire ceva …da. Are o sensibilitate, are o finețe, are o expresie personajul, un pic melancolic, un pic trist. Mă amuză foarte tare proporțiile pentru că un om nu i-ar da niciodată genul acesta de proporții. Gâtul e gros , aici e o cocoașă, o mână foarte lată sunt niște hibe. Tușele sunt interesante dar cam atâta. Nu aș spune că e un tablou foarte valoros.

Și dacă nu e valoros de ce ne entuziasmăm?

TEO: Ne entuziasmăm la faptul că un robot a făcut un portret. Ne entuziasmăm ca la orice gadget, ca la:

”Uite, elefantul pictează!”

Asta se întâmplă în Thailanda  și este o metodă folosită să se atragă turiști. Are vreo valoare? Nu are. Dar ne place nouă foarte tare pentru că ni se pare ceva incredibil. E noutatea. E genial ca și instalație. E genial să programezi un robot.

Deci geniul vine tot de la om. Robotul nu are niciun merit aici decât că ar trebui să aibă o tehnică foarte fină.

A încercat să mimeze creativitatea. Creativitatea este un proces care presupune un milion de gânduri și un milion de soluții pe care le tot cauți și la un moment dat….când simți că a venit a 1001 soluție – aia ar fi momentul de genialitatea sau de creativitate care se întâmplă Creativitatea poate fi și cultivată. Și poate fi, evident și …fake-uită.

Cine este artistul?

TEO: Robotul nu a gândit conceptul. Robotul nu este artist.

Robotul nu a gândit conceptul. Omul a gândit. Robotul în secunda în care l-ai scos din priză se oprește.

Robotul nu o să îți facă portretul acesta într-un bikini pentru că nu a tras date cât să știe de bikini. Nu poate să tragă un verde neon, să-l aducă în latura asta conceptual modernă. Nu are cum să îți facă ceva modern din ceva vechi. Rănâne în sfera de clasic.

Și atunci cine dă valoare unei lucrări?

TEO: Oamenii dau puterea artei. Arta e un concept inventat de oameni, dintr-un sistem de gândire. Robotul în sine este artă pentru că este o invenție. Robotul nu are o valoare estetică însă. Duchamp a fost primul care a zis ”Breaking all rules” – ”distrugem toate barierele” și mesajul e mai important decât esteticul. Esteticul nu ține neapărat de frumos ci de atractiv, ceva ce comunică ceva, o sumă de elemente care împreună îți dau o senzație. Asta ar fi definit ca estetic. Robotul nu estetic așadar dar poate fi artă. Marcel Duchamp a fost primul care a expus pisoarul. Mie imi place însă mai mult lucrarea lui cu un scaun, o joardă și o roată. Este un obiect de artă garantat. Avem roata, un scaun. Ambele își pierd rolul. Arta nu are rol, arta nu are scop. Prin anularea funcționalității acestor două obiecte Duchamp argumentează că a creat artă, un obiect de artă.

Instalațiile artistice nu au scop dar produc o reacție sau te fac să gândești

Asta e scopul unui obiect artistic. Doar acesta.

De ce un portret?

TEO: De fiecare dată când un om face un portret este un gest foarte intim pentru că trebuie să studiezi personajul. Expresia se schimbă. Faptul că robotul face un portret e fun dar nu e artă. Nu are cum să fie arta. Ce lipsește din toate astea e simțirea. Ai nevoie de om să investească emoția.

Cine decide ce este artă?

TEO: Noi avem un sistem de gândire și o paradigmă. Tanti de la piață o să spună că e cam urât (n.r portetul făcut de robot) nu are sprâncene, nu are gură. Depinde cu cine vorbești.  Îi poți arăta snobului și un triunghi o să îți spună ”Interesant”. Dacă vede portretul acesta omul de la casa de licitație zice: ”E un portret. Ok”.  Dacă  spui că e făcut de un robot …BAM …”Milioane! Trebuie să vindem asta”. Asta e atitudinea.

Tehnologia poate fi folosită în artă?

TEO: Primul robot a fost aparatul foto. Aparatul foto nu face poze de nebun. Nu zice ”Îmi place asta mult”. Omul vede apusul și decide să facă fotografia. Oamenii au nevoie

de tehnologie pentru că îsi dau seama de incapacitatea lor. Eu dacă tai o placă de polistiren pot să o tai la fierestrău printr-o metodă foarte rudimentară sau pot să mă duc la un CNC iar CNC-ul va tăia chestia aia de un miliard de ori mai bine dar CNC-ul nu va tăia niciodată de capul lui.

Tehnologia potențează arta…

TEO: Mă gândeam la volumul de muncă a lui Michelangelo …L-a făcut pe David. Asta a durat 7 ani. Acum nu mai vrei să stai o lună la o lucrare pentru că galeriile se schimbă așa de repede și expozițiile se schimbă așa de repede…Nu mai faci un tablou în 5 ani. Ești ratat acum dacă faci asta. Oricât de bun ai fi. Mă gândeam împreună cu colegii mei:

Ce se întâmpla dacă Michelangelo descoperea polistirenul? Vă dați seama?

A avut capacitatea să lucreze într-un material atât de dur pentru că nu avea altceva. Acum avem opțiuni. Este extraordinară evoluția tehnologică. De ce să stăm 15 ani?

  • Concluzia? Să nu mai stăm deloc, spun eu și hai la curs. E defapt o întâlnire cu tine unde arta este pretextul. Așa a fost întâlnirea mea cu Teo care a început când era încă lumină și s-a încheiat cu două drumuri cu taxi, în sens opus. Uneori în viață întâlnim oameni faini care te plimbă printr-un univers ca să te ducă înapoi la tine, mai plin, mai așezat, mai efervescent, mai colorat. 

Pe Teo o puteți întâlni așadar la Fundația Calea Victoriei. Pe 20 noiembrie vă provoacă la Desen: creion, cărbune, pastel.  Uitați-vă la foaia albă. Se va umple cu frumosul din voi!

 

No Comments Yet.

What do you think?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *