Sign up with your email address to be the first to know about new products, VIP offers, blog features & more.

Unde îți duci copilul la ateliere de robotică și care e treaba cu plantele …smart

4 min read

Plantele smart – sunt un proiect al unor programatori care nu au absolvit școala primară. Telefoane, ceasuri sau camere foto …smart. Aproape toate aparatele din jurul nostru au devenit ”inteligente” prin dotarea cu senzori și tehnologii noi. Și ce mai îmi place asta. Când prietenii noștri de la Small Academy mi-au povestit de proiectul lor cu … plante inteligente am strigat prezent înainte să se întocmească un catalog.  După o săptămână de lucru: plantele au fost ”upgradate” iar viața lor va fi mult mai lungă. Dar hai să vă spun cum se întâmplă lucrurile.

Când să uzi florile? Îți spune senzorul

Știi când te întrebi: ”Am udat oare florile?” Soluția ideală ar fi să îți spună planta. Și chiar asta face după ce primește în ghiveci un senzor care măsoară umiditatea și expunerea la soare. Răspuns fără vorbe ci într-un tabel simplu disponibil online. Toată năzdrăvănia a fost ”construită” de la cap la …frunză de copii, într-una din seriile de tabără de robotică și programare ce au loc Capitală.


Ce au făcut micii it-iști?

Cei de la Small Academy organizează în mod curent cursuri de robotică, programare și steam, pe grupe de vârstă pentru copii cu vârste cuprinse între 5 și 14 ani. Proiectul Plante inteligente a fost tema unei serii de tabără în care cei mai mulți dintre copii aveau 7-8 ani. Ce au făcut ei? Într-o primă fază au conectat modulul ESP-01 la Arduino. Apoi au învățat ce înseamnă o rețea Wi-fi și cum să o configureze. Următorul pas: au conectat și configurat senzori de luminozitate și umiditate. Iar rezultatele se pot vedea pe site, în timp real. Plăntuțele cu senzor ”spun” cum stau cu apa și lumina. De la idee, la rezultat este cale  lungă de parcurs și nu au lipsit erorile pe care cei mici le-au corectat ajutându-se unii pe alții sau apelând la trainer.

Care a fost atmosfera la curs vedeți în acest material pe care l-am realizat pentru 24IT și Observator. Entuziasamul și pasiunea copiilor pentru tech sunt molipsitoare.

Când mai au loc asemea cursuri și unde?

Școala de vară se desfășoară până la sfârșitul lunii august. În perioada rămasă, temele taberelor sunt:

săptămâna 13 – 17 august:

  • grupa mică (5-7 ani) – Tematica: Orașe și case inteligente
  • grupa mare – robotic process automation cu tehnologia de la UiPath; prototipuri cu circuite electronice care includ programare (semaforul inteligent)                    săptămâna 20 – 24 august:
  • grupa mică – Tematica: Biologie și Robotică
  • grupa mare – robotic process automation cu tehnologia de la UiPath; instrument muzical controlat prin ultrasunete; aeroport cu Arduino și senzor de proximitate (mix de robotică și programare)                                            săptămâna 27 – 31 august:
  • grupa mică – Tematica: Climate change, renewable energies, reciclare
  • grupa mare – robotic process automation cu tehnologia de la UiPath; un device pentru un smart home (mix de robotică și programare)

Înscrierile se fac la acest link. Sau telefonic/ email la 0799.788.554 și pe hello@small.academy.

Cât costă?

850 lei/săptămână. Prețul include toate costurile inclusiv masa de prânz, gustările, înotul și sportul. Da, pentru că în tabăra de robotică se face si sport. Și e multă, multă distracție. 

În loc de încheiere, o mărturisire

Cel mai mare elev, de la grupa mijlocie am fost eu. Superlativele nu sunt de ajuns ca să vă povestesc ce copii faini am întâlnit. Cât de veseli, cât de deschiși, cât de onești, cât de haioși au fost. Mi-a plăcut teribil cum se ajutau între ei. Mi-a plăcut mult de cele două fete din seria ”mea” care au venit îmbrăcate în rochii, special pentru filmare. Una dintre ele avea și o perie de păr ascunsă după laptop.Mi s-a părut un detaliu demn de mini gadget girls. Ele mi-au spus entuziasmate: ”Poate să îți placă rozul și să îți placă și mașinile”. Am râs împreună. Și am învățat cu micii cursanți.

 

No Comments Yet.

What do you think?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *