Dragoș Iliescu, expert în testare: Educația online la noi este complet rudimentară

de Posted on 7 minute de citit
11 minute de citit

Cu noul an școlar care bate la ușă, modul în care va începe școala este încă incert. Va începe – aceasta este singura certitudinea susținută de autoritățile centrale.

În așteptarea răspunsurilor, în funcție de scenariile locale, l-am întrebat Dragoș Iliescu expert în testare şi colaborator OECD cât de pregătit este sistemul educațional din România pentru școala online și hibrid.

Veți afla din acest interviu:

  • de ce predarea online – așa cum este ea utilizată în România este mult mai slabă, decât cea față în față dar și cum școala online poate să descătușeze creativitatea dacă este folosită bine.

  • ce înseamnă gamification în educație.

  • care sunt efectele pe termen lung ale implementării deficitare a educației online.

Iulia: Care sunt diferențele între predarea online/off line/hibrid?

Dragoș Iliescu: Există destule diferențe – sigur, cea mai importantă este locația, a doua în termeni de importanță este flexibilitatea: predarea/învățarea online oferă flexibilitate mai mare în termeni de resurse care pot fi implicate, în termeni de timp (când și cât alegi să petreci pentru a învăța).

Datele arată destul de clar că în cazul educației de masă a copiilor și adolescenților educația realizată exclusiv online nu aduce aceleași beneficii precum educația față în față – deci nu o poate înlocui – dar că este un adjuvant extraordinar atunci când este utilizată împreună cu (și pentru a se adăuga la) predarea față-în-față.

Photo by Roman Mager on Unsplash

Totuși, educația online la noi este complet rudimentară – computerul este utilizat doar ca o mașină de transmitere a exact acelor informații și în același fel structurate precum s-ar fi înâmplat în clasă. Avantajele educației online nu sunt acestea: utilizată așa, predarea online este evident mai slabă decât cea față în față: face același lucru, dar mai prost.

I: Copiii, adolescenții și tinerii asociază ecranele în primul rând cu distracția. Tranziția de la ”ecran=distracție” la ”ecran=școală” s-a făcut sub presiune iar interesul lor în timp poate să scadă. Cum se poate menține atenția și cum se poate spori capacitatea de învățare online?


Dragoș Iliescu: Da, e corectă observația copiii asociază ecranele preponderent cu joaca. Dar acesta e un imens avantaj – și e răspunsul la întrebarea dumneavoastră. Cum poți face școala mai plăcută, cum poți menține interesul elevilor concentrat pentru o perioadă suficientă, cum sporim capacitatea de a învăța online? Transformând școala în joacă, sau măcar dându-i o componentă ludică. Cred că asta e o chestiune fundamentală de atitudine: mulți din dascălii noștri o să spună mai degrabă ”ei, până aici: școala e treabă serioasă, nu ne jucăm cu ea” – sigur că da, dar haideți să nu confundăm obiectivul (serios) cu modalitatea de transmitere.

Copiii învată mai mult și mai bine prin joacă – până și adulții învață mai mult și mai bine prin joacă – deci de ce să nu utilizăm asta în avantajul nostru? E ca și cum ne-am duce să facem lecția de clasa 1 în parc, printre tobogane, leagăne și balansoare – ne ducem în terenul lor de joacă, în tabletă.

E nevoie pentru asta nu doar de resurse educaționale dedicate pentru acest mediu (și mai accentuat ludice) – și pot accepta faptul că asta durează să dezvoltăm – ci mai ales de o regândire a lecțiilor ca motive de joacă (măcar mentală, ideatică).

Există o anumită arhitectură a unui eveniment ludic și această arhitectură trebuie absorbită în lecții. Se discută azi mult de ”gamification” și în parte la asta mă refer și eu – ”gamification” poate fi rezonabil de ușor de implementat chiar fără sisteme dedicate. Dar sunt și alte aspecte, legate de durata unui ”eveniment educațional” în cadrul unei lecții, numărul acestor evenimente, oportunitatea ca elevul să se comparare cu alți elevi sau cu un standard … multe altele. Nu e nici teribil de simplu, dar, sincer, nici teribil de dificil să formăm profesorii pentru a înțelege aceste lucruri – iar de aici la implementare nu e mare distanță.

I: În multe cazuri – ultimul semestru a fost unul pierdut. Mulți copii nu au și nu au acces la device-uri și la net. Riscăm să avem o generație/generații pierdute? Ce categorie de vârstă este cea mai expusă acestui risc? (clasele terminale, altele – a XI-a , a VII-a ?)


Photo by Thomas Park on Unsplash

Dragoș Iliescu: Ei, nu cred că vom avea generații întregi pierdute. Școala nu este singura modalitate de formare și de dezvoltare și nu putem spune că ”au pierdut complet 6 luni” – cel mult că au pierdut un procent din lucrurile care contribuiau la dezvoltarea lor, în acele 6 luni. Cred că elevii din clasele mai mici o să sufere mai puțin – eu am de ex. un copil în clasa 1 și nu cred că este groaznic că au pierdut o parte din aceste 6 luni. Nu e bine, de bună seamă, dar nu e un capăt de țară – pentru că mai toate competențele pe care trebie să le asimileze în clasa 1 sunt ușor recuperabile; mulți dintre copii le au deja. Haideți să trivializez un pic (da, știu că lucrurile nu sunt atât de simple, dar îngroș și eu tușele, ca sa ilustrez problema): până la urmă tot ce trebuie să învețe este să scrie, să citească, să adune și să scadă numere cu 2 poziții. Eh, asta poate învăța și în următoarele 2-3 săptămâni dacă nu știe încă. Și mai are timp să recupereze, fără doar și poate.

Cred însă că dacă a trecut clasa a 12-a peste tine și nu ai făcut jumătate din materie, pe aceea nu mai ai de unde să o recuperezi. Cu cât clasele sunt mai mari, cu atât materia este mai specifică, mai puțin generală – și aspectele specifice au trecut și nu le mai recuperezi, nu mai ajungi altă dată la ele. Gata, a trecut chimia anorganică, nu o mai facem altă dată, acum facem chimie organică. Gata, a trecut istoria medievală a românilor, s-a făcut anul trecut, când noi nu am făcut – la revedere, e pierdută.

I: Suntem din păcate în top la analfabetism funcțional. Cât de mult poate contribui la aceasta stare de fapt școala online pusă în practică deficitar?

Dragoș Iliescu: Analfabetism functional: spun și eu ca Jean Constantin în Secretul lui Bachus – ”Aceste cuvinte ne doare”. Din păcate e una din problemele masive ale României și tot din păcate nu am văzut încă o abordare rațională pentru atacarea acestei probleme. Nu pot să îmi dau seama dacă școala online o să contribuie la accentuarea problemei sau nu – nu am date științifice care să mă ajute să argumentez într-un fel sau în altul.

Bănuiala mea este că va contribui la adâncirea problemei – pentru că educația exclusiv online, într-o țară precum România, nu face decât să accentueze disparitățile.

România este unul din statele europene cu cele mai mare niveluri de disparitate în funcție de statutul socio-economic – cu alte cuvinte, dacă vom compara rezultatele elevilor români la PISA sau TIMSS, sau din partea mea la evaluările naționale sau Bacalaureat, în funcție de statutul socio-economic al familiilor lor (al afluenței, al nivelului de venit, cum vreți să îi spunem), o să observăm diferențe ca de la cer la pământ.

Dacă te-ai născut sărac în România ai practic zero șanse să ieși din sărăcie e o spirală a neîmplinirii.

Iar sistemul educațional, care ar trebui să asigure egalitate de șanse și să fie motorul pentru mobilitatea socială ascendentă, în mod evident nu se achită de această sarcină fundamentală. Mă rog, sărăcia e problema numărul 1 a României și e normal poate să se răsfrângă în toate aspectele vieții noastre – deci de ce nu și în educație? Deci copiii săraci au acces la educație de mai proastă calitate.

În ce fel poate rezolva această problemă educația online? Păi dacă privim partea plină a paharului am putea spune că, sigur, prin resurse online și prin accesarea lor la distanță și un copil sărac poate avea acces la lecțiile celui mai bun profesor din țară.

Dar nu pot să nu mă uit și la partea goală a paharului și să mă întreb cum pot copiii săraci ai unei familii cu 5 copii să aibă acces la acste resurse, când au în casă o singură tabletă, nu au internet și locuiesc totți în 2 camere? Accesul la resursele online și oportunitatea de a participa în condiții decente la educația oferită online nu e o problemă care să poată fi ignorată sau împinsă cu ușurință pe elev. Acesta e motivul pentru care eu cred că problemele se vor accentua doar prin educația oferită exclusiv online.

I: Cum e la alț
ii? un model de școală online/hibrid din Europa de urmat?

Photo by Angelina Litvin on Unsplash

Dragoș Iliescu: Nu există un astfel de model – din simplul motiv că nimeni nu trecuse atât de radical spre imbricarea off- si on-line-ului.

Sigur, vom vedea in urmatoarele 6-12 luni unele sisteme educaționale din Europa migrând mai hotărât și mai eficient decât altele spre acest melanj. Dar deocamdată nu, nu avem.

Avem, sigur, state în care tehnica de calcul a fost atrasă mai mult ca adjuvant al sistemului de predare tradițional, însă în mod cert chiar și în aceste cazuri computerul si online-ul nu erau nimic altceva decât niște resurse suplimentare – nicidecum parteneri egali.

 

 

 

 

Ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

No Comments Yet.