Mesaje false trimise în numele E.ON Energie România

de Posted on 2 minute de citit
2 minute de citit

Hackerii sunt mereu pe fază și sunt atenți la subiectele la zi, cele din online și offline. După Covid, război, acum preocuparea pentru facturi și pentru prețurile la energie este o temă exploatată de infractorii cibernetici.

E.ON Energie România atrage atenția asupra unor mesaje false transmise în numele companiei. Într-un comunicat de presă, compania avertizează clienții să nu ia în considerare și să nu dea curs mesajelor primite, în ultimele zile, prin intermediul Whatsapp/SMS, în numele firmei.

În aceste mesaje se solicită deplasarea la magazinele E.ON și depunerea unei cereri, până la 1 octombrie, pentru a beneficia de schema de sprijin.

”Aceste mesaje NU sunt expediate de E.ON Energie România, iar dacă primiți mesaje care conțin îndemnuri de a completa rapid cereri sau de a accesa link-uri, recomandarea noastră este să NU dați curs acestor invitații. Specialiștii noștri în CyberSecurity investighează acest incident pentru a identifica și transmite informații utile către instituțiile specializate ale statului care sunt autorizate să ia măsuri pentru prevenirea unor situații similare”, spun cei de la E.ON Energie România

O să vă las mai jos și precizările companiei apropo de schema de sprijin.

  • ca persoane fizice, nu e nevoie să depuneți nicio cerere pentru a beneficia de acest sprijin;
  • persoanele juridice, în funcție de domeniul de activitate, pot depune o solicitare online, prin accesarea paginii https://www.eon.ro/clienti-business/cerere-oug119
  • dacă este necesar să veniți în magazinele E.ON, asigurați-vă că v-ați programat vizita care se face exclusiv online, folosind serviciul E.ON eBooking accesând link-ul  https://www.eon.ro/programare-online sau la telefon 0265 208 466.

Despre tehnicile hackerilor adaptate vremurilor am mai scris aici și aici .

Dacă înainte era simplu să îți dai seama că un mesaj este fals pentru că erau traduceri greșite sau neîndemânatice, acum mesajele infractorilor cibernetici s-au îmbunătățit, sunt mult mai puține greșeli gramaticale. Ce îi dă de gol uneori sunt, ca și în acest mesaj, formulări corecte dar care nu ar veni din partea destinatarului. ”La rândul dvs puteți anunța alte persoane” sau ”Mișcarea trebuie făcută acum”.

Cel mai bun sfat este să nu dați niciodată click pe link-uri primite în asemenea mesaje și nu răspândiți la rândul vostru aceste mesaje dând forward.

Pentru un ghid complet cum să te ferești de pericole online (re)citește și articolul de mai jos.

Cumpărături online în siguranță: cum te ferești de cupoane false și de hackerii care îți fură datele fără să știi

 

Ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

No Comments Yet.