Pe timp de pandemie: Viața în fața ecranelor. Experiența mea și ce spune un psihoterapeut

de Posted on Locație 6 minute de citit
9 minute de citit

       Sunt obișnuită cu ecranele. Stau în fața camerelor de ceva ani dar modul în care …ecranele au ajuns să facă parte din viața mea nu îl intuiam și dacă îl vedeam era doar o proiecție SF într-o variantă proprie de StarTrek. Acest material este despre experința mea zilnică din această perioadă când epidemia de coronavirus ne ține în casă.

      Acest material este despre periplul oamenilor din ecranul mic al telefonului meu și despre dialogurile din fața laptopului – unde am renunțat la plasturele de pe cameră. Experiențe devenite o nouă rutină – probabil similară cu cea a multora dintre noi toți în aceste zile. Am întrebat-o pe Marilena Gheorghiță, o prietenă psihoterapeut cum ne va afecta această perioadă. Răspunsul e suprinzător.

****

Ora 4.20…

       Sună alarma. Mă dau jos din pat. Și urmează un ritual executat cu ochii aproape închiși. Baie, haine, cafea. Ieșit. Urcat în mașină. Ajuns. Dau cu legitimația și intru în radio. Aprind luminile, hol, redacție. Mă duc la biroul meu. Scot dezinfectantul și șterg masa – gest devenit liturgic. Așez telefonul. Și o salut. E colega mea, prin videoconferință. De ceva vreme funcționăm așa. Și ea e lângă mine …în ecranul acela mic. E aici cu zâmbetul ei blând, vocea aceea perfectă și capul. limpede care ordonează tăvălugul de informații.

În timpul zilei…

       În ecranul mic – apare din când în când un om mic, dornic de joacă și mă întreabă de ce nu vin la el. Apoi tot el, înțelept, cu un sâsâit topitor spune: ”E virusul ăsta…” ridică din umeri și îl aduce pe ChițChiț. În timp ce dispare din nou din cadru revine mama lui, Valentina cu Sâmburel – cel mai nou membru al familiei pe care l-am văzut doar prin …telefon

      Cu M., fiica unei prietene – colorez. Ne prezentăm creioanele prin video-call. Alegem culorile după semnificația lor. Ei îi place ca în mijloc să fie …”o explozie de culoare”. Eu merg pe nuanțe de violet și verde. Un pic de orange – pentru că scrie în cartea lui M. că orange înseamnă optimism.

Seara…

      Cu Mari, prietena mea mă văd pe la 18.00. Am încercat zoom. Cu ea într-o fereastră și cu video-ul din aplicația Yoga Daily în altă fereastră. Uneori rămânem doar pe whastapp video. ”În planșă, apoi Câinele cu fața în jos”. Și ne ținem de treaba. ”Namaste” – la finalul unui curs stângaci dar eficient. Apoi ne așezăm zâmbind la povești. ”Ne vedem mâine”. Iar mâine reîncepe…alarma de la 4.20.

Dupa ora de yoga

****

         Zilele se succed estompându-se diferențele. Lunea e ca vinerea, vinerea e ca marțea. Duminica e altfel însă. 9.30. Îl salut. E Laurențiu, colegul de la 24IT. E într-un ecran mare. Vesel că ne vedem …live. Sau mă rog – LIVE – prin internet. Într-o ediție mi-a făcut o fotografie prin skype (vezi imagine sus ). O jumătate de oră de emisiune. Trece zâmbind. El acolo. Eu aici. Împreună într-un ecran.

În direct la 24IT

Ce spune un psihoterapeut

         Am întrebat-o pe Marilena Gheorghiță – prietena mea care este și psihoterapeut – cum ne va afecta această perioadă și cum vom ieși din ea. Iată ce mi-a scris.

       ”Contextul în care ne aflăm în acest moment este unul în care suntem supuși la factori de stres suplimentari. Dar o calitate a omului este aceea în care poate să se adapteze condițiilor de viață, indiferent cum sunt acestea sau cât de des se pot schimba acestea, într-un mod alert sau într-un ritm mai scăzut.

           Izolarea socială poate fi cea mai grea de îndurat, întrucât una dintre nevoile psihologice ale omului, ale individului, este aceea de a fi conectat, adică de a aparține. Ceea ce trebuie noi să înțelegem este faptul că această nevoie poate fi în continuare asigurată sau satisfăcută pentru că izolarea socială nu înseamnă însingurare, înseamnă că începi să socializezi altfel decât o făceai până acum. E drept nu mai putem sta față în față cu oamenii, nu putem să mai strângem mâini, să primim îmbrățișări sau să ne pupăm oamenii dragi care se află și ei în izolare, în propriile case.

           Varianta online, adică în fața unui ecran, de socializare este una care ne ține ancorați în realitatea obiceiurilor noastre, acelea prin care ne menținem relațiile interumane. Socializam și înainte de pandemie în această formulă – online- dar aveam și partea palpabilă a vieții. Unii dintre noi se adaptează mai ușor la aceste noi condiții, alții mai greu, pentru că suntem indivizi diferiți, cu reacții diferite la situații similare.

           Socializarea online, la fel ca orice alt consum de activitate trebuie să țină cont de o regulă care se aplică indiferent de natura ei: ce e prea mult poate să dăuneze. Același lucru se poate aplica și în cazul consumului de infromații în această perioadă. E bine să fim conștineți, să știm ce se întâmplă, dar fără să abuzăm și mai ales fără să ajutăm la distorsionarea realității, folosindu-ne de amalgamul de informații contradictorii, alarmiste sau neverificate. Toate acestea vor duce la adâncirea unui stări de anxietate, de care nu avem nevoie în aceste momente.

           Frica trebuie să fie doar un străjer care să ne facă să fim atenți la sănătatea noastră și a celorlalți, dar ea nu trebuie să ajungă să ne paralizeze. Prin urmare, e foarte bine dacă putem să menținem conversațiile cu prietenii, colegii, cunoscuții, e bine să ne ținem de dieta sănătoasă, chiar dacă asta înseamnă că stăm online în legătură cu nutriționistul nostru sau dacă facem exerciții folosind platformele de pe internet. La finalul acestei perioade, vom fi poate ușor reticenți la mersul cu metroul, în aglomerație, la întâlnirile de la bere în oraș, dar vorbim din nou de capacitatea omul de adaptare la noile condiții de viață.

         E important să facem diferența între ce ni se întâmplă în mod real și ce credem noi că ni s-ar putea întâmpla. În plus, vom vedea comportamente diferite și de la o țară la alta, pentru că fiecare vine cu propria cultură comportamentală și fac referire aici la aspectul colectiv. Asta înseamnă, cum ar spune Alfred Adler, că totul poate fi și altfel. Nu există doar o singură variantă sau doar două, există mai multe. Cum le vedem, ține de disponibilitatea și de subiectivismul fiecăruia dintre noi. Reținem însă și acum și după ce vom ieși din pandemie, un lucru care ne face bine tuturor: interesul social, adică să ne pese de noi, dar și de ceilalți”.

*****

Aici. Acum. Împreună. Cu și fără ecrane.

              Accepțiunile de ”prezent”, ”acum” și ”aici” se transformă. Lumea pe care o știam a rămas supendată undeva. Și a început alta. Probabil va veni o vreme – mai repede sau mai târziu – când ne vom vedea. Live. ”În viu” – cum zic eu. Față în față. Până atunci descopăr că folosim tehnologia cu inimă. În televiziune se spune despre cineva care este telegenic și este capabil să transmită un mesaj care să ajungă la telespectatori că ”trece sticla”.

             Zilele acestea – cu toții ”trecem sticla”. Și e un câștig. Înainte poate petreceam mult timp uitându-ne la ecrane pentru a vedea un eu al nostru pe care-l proiectam. Un eu dorit, visat perfect – cu zâmbet, în poziții devenite clasice. ”Eu la mare”, ”eu în vacanță”, ”eu la muncă”, ”eu fără machiaj” (dar m-am aranjat înainte), ”eu la cafea”, ”eu la munte, deconectată de tehnologie” – (dar făcând poze mereu).

Da, ma recunosc în acești ”eu la..”. Acum ne vedem uneori cu cearcăne, alteori cu zâmbetul care nu cere machiaj, uneori cu cămașă și în papuci de casă discutând lucruri serioase, alteori într-o lumină slabă. Dar ne vedem. Ce lucru prețios. Poate când totul va trece…când voi merge din nou în cafenea cu prietenii voi lăsa telefonul grăbită fiind să pun #lacafea. Și voi sta uitându-mă la ei. Prezentă. Acolo și Atunci. Și da, o să pun și #lacafea, dar poate mai târziu…

Ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

No Comments Yet.