Transformă vocea în superputerea ta (CURS la Fundația Calea Victoriei)

de Posted on 3 minute de citit
3 minute de citit

De câte ori ați vrut să spuneți ceva într-o ședință, într-o întâlnire cu prieteni sau chiar la o reuniune de familie și …v-ați oprit? Ați zâmbit poate sau dimpotrivă, nu ați schițat niciun gest. Și momentul intervenției …a trecut.

 Indiferent de motiv, a te simți inconfortabil să spui ce ai de zis poate să îți afecteze performanța la muncă, mobilitatea în carieră și chiar viața personală.  Situațiile acestea pot să îți scadă încrederea în sine și să afecteze modul în care cei din jur te percep.

Ca într-un lanț al slăbiciunilor apoi vei simți că  emoțiile sunt prea mari, că o să îți tremure vocea dacă o să vorbești iar lumea o să observe.

În plus, vocea ta nu e suficient de puternică, e ascuțită, pițigăiată… și respiația se va accelera atunci iar cuvintele vor ieși greu rostogolindu-se neordonat iar lumea va privi. Apoi te convingi singur că oricum nu ai idei bune, că părerea ta nu este relvantă sau …de ce să te expui că oricum altcineva s-a gândit deja la asta. 

Ca să rupem acest ciclu vicios trebuie să ieșim din zona de confort și să ne observăm frica, să păstrăm o parte din emoții, să respirăm și să …perseverăm. Dincolo de exercițiile practice de dicție (necesare), antrenamentul vocii noastre începe cu un pic de curaj. 

Iar primul pas este unul de observare și cunoaștere. Vocea noastră din ”capul nostru” sună altfel decât vocea noastră auzită de cei din jur. Familiarizarea cu tonalitatea, infelxiunile și timbrul vocii noastre, cu blândețe și înțelegere față de noi este primul pas. 

Înregistrarea periodică a vocii, înainte și după exerciții de dicție și respirație face parte din călătoria spre o voce încrezătoare. Vocea noastră sună diferit în diferite momente ale zilei, ea se schimbă pe măsură ce o folosim mai des, ne jucăm cu ea, o modelăm. 

Da, în timp, pronunția va deveni din ce în ce mai bună, vocea mai caldă și cel mai important …ne vom simți mai puternici și din ce în ce mai relaxați în a vorbi oriunde, oricând cu oricine. Nu există voci proaste, doar voci nelucrate. 

Conform unor studii din domeniu, comunicarea se realizeaza 7% prin cuvinte, 38% prin limbaj paraverbal (care include tonalitatea vocii, inflexiunile, calităţi vocale, ritm, intensitate, oftat, suspin, accent, intonaţie etc.,) și 55% prin limbaj nonverbal.

Statistica relevă puterea vocii iar memorabilitatea mesajului transmis devine dependentă de aceasta.  Alex Mucchielli, unul dintre cei mai reputați specialiști în științele comunicării spunea că orice formă de comunicare e un act de influențare.

În această definire devine și mai clară puterea comunicativă a vocii și de ce este important să conștietizăm cum sună vocea noastră și cum o putem modela în beneficiul dezvoltării noastre profesionale și personale.

Vocea ta se poate transforma în motorul care îți crește încrederea în sine și poate deschide noi oportunități.  Ca și mușchii, vocea se exersează. Te aștept în ”sala de forță”, la atelierul online Cum îți folosești vocea în dezvoltarea personală”, la Fundația Calea Victoriei.   

Ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

No Comments Yet.