Roboții își fac loc în casele noastre și la locurile noastre de muncă.
Anul trecut investiţiile globale în roboţi au atins o valoare record de 16,5 miliarde dolari, potrivit unui raport elaborat de World Robotics şi citat de Bloomberg.
Uitându-mă la aceste date mi-am adus aminte de câțiva dintre roboții despre care am citit în ultima perioada.
Printre ei : Ballbot – un robot care are o minge în loc de picioare și care ar putea să ghideze persoanele cu deficiențe de vedere. Nu știu cât de repede îi vom vedea în birouri dar ar putea deveni colegi de lucru care ar putea transporta dosare sau cafele.
Proiecția unui asemenea viitor poate deveni realitatea dacă ne întoarcem la cifre – iată datele oficiale din același raport: vânzările de roboţi ar urma să înregistreze un salt de 39% în 2022 comparativ cu 2018.
Dincolo de performanțe, sunt super haioși roboții umanoizi de la Boston Dynamics. În video-ul de mai jos veți vedea că inteligența artificială poate da uneori și rateuri. Acești roboți sunt încă în stadiul de experiemente și nu au vreun… job zilnic.
Pe de altă parte roboții care lucrează deja în fabrici sunt mai puțin spectaculoși dar extrem de eficienți. Potrivit datelor – un număr total de 2,4 milioane de roboţi industriali operează în prezent în fabricile din întreaga lume, în creştere cu 15%. Peste 420.000 de roboţi au fost instalaţi anul trecut, o cifră care este aşteptată să crească la 584.000 în anul 2022.
Peste o treime din numărul total de roboţi au fost instalaţi în China. De altfel – investiţiile Chinei în roboţi au atins 5,4 miliarde dolari anul trecut. În Singapore şi Coreea de Sud sunt în jur de 800 de roboţi la fiecare 10.000 de angajaţi în sectorul manufacturier.
Pe final, vă las cu o întrebare: ați merge la un festival unde pe afiș ar aărea acest robot? Numele de scenă: Kuka. Talentul e înlocuit cu precizia interpretării și sincer …nu sună rău dar …
P.S. Kuka a demonstrat în anii trecuți și că știe să gătească și să joace tenis de masă. Just saying!
Ce părere ai?