HUAWEI nova 10 Pro este un telefon midrange care arată premium. Finisajul camerei cu auriu îi dă o notă elegantă. Și acest detaliu și un indiciu către publicul țintă al acestui telefon: în opinia mea vor aprecia designul mai ales doamnele și domnișoarele dar și publicul tânăr.
Dincolo de design ce este important este ce se află în acel decupaj pe spate: sistemul principal de cameră. Pentru vlogeri și pentru creatorii de conținut pe social media camera frontală vine însă cu mai multe opțiuni și update-uri interesante.
Și da, și acest telefon vine fără servicii Google. Vă spun mai jos în articol cum mi-am instalat aplicațiile mele preferate pe smartphone-ul acesta.
Despre camere
La acest telefon, camera frontală dublă se vrea în lumina reflectoarelor. Aici avem un senzor de 8 megapixeli (portret) și unul de 60 de megapixeli (ultrawide). Bifăm Autofocus Instant și un zoom optic de 2X.
Un scenariu de utilizare pentru care sunt relevante aceste specificații ar fi de exemplu o filmare de tipul DIY makeup. Cu telefonul pe stativ, din aplicația camerei, opțiunea vlog apoi alegi din variante front/front și practic ai un split video, într-o parte a ecranului filmare cu zoom normal și într-alta cadru detaliat pe ochi sau pe buze.
În opțiunea vlog te poti juca cu 8 variante de dual view care pot fi utile, de exemplu, pentru un unboxing sau un interviu. Camera de selfie de pe acest telefon va fi interesantă mai ales pentru cei care fac conținut pentru TikTok sau Instagram.
Camera principală așezată în decupajul numit de producător Star Orbit Ring este una triplă: Avem un senzor wide de 50 de megapixeli wide, ultrawide – 8 megapixeli ultrawide și de adâncime – 2 megapixeli de adâncime.
Am testat camera atât pe zi, cât și pe seară. Fotografiile au ieșit bine. Culorile sunt vii. Am reușit și câteva fotografii macro interesante.
La capitolul video și audio de menționat este funcția Follow Focus care fixează și urmărește subiectul filmat. De exemplu, dacă personajul iese din cadru și apoi revine, focalizarea va rămâne în continuare pe el atunci când reapare.
Pentru partea audio există o chestiune similară – un fel de urmărire audio, cu suprimarea sunetului de fundal.
Cum e cu aplicațiile
Telefoanele HUAWEI nu mai au de câteva generații servicii Google. Între timp însă AppGallery, magazinul de aplicații s-a populat iar la întrebarea dacă poți să ai aplicațiile de care ai nevoie pe telefon, răspunsul este în mare parte da dar cu un pic de efort. Cum? Multe din aplicații sunt deja în store, pentru altele cum ar fi toată suita Google poți folosi soluția Gspace.
Eu am reușit să-mi instalez aplicațiile pe care le folosesc constant după cum se vede în screenshot. Este un efort, dacă vreți, în plus dar pașii sunt intuitivi. Cât privește cât de sigur e procesul de descărcare a aplicațiilor prin conectare către apk-uri, la fiecare download îți apare pe ecran un mesaj care îți indică dacă este safe sau nu să descarci aplicația. Dacă treci de la un telefon vechi la unul nou poți transfera aplicațiile tale prin aplicația PhoneClone.
HUAWEI spune că sunt peste 5,75 milioane de dezvoltatori din întreaga lume lucrează cu AppGallery și că în 2021, numărul de aplicații HMS a crescut cu 147% față de anul precedent.
Despre baterie și încărcare
HUAWEI nova 10 Pro vine în cutie cu un încărcător care acceptă încărcare de 100W. În aproximativ 20 de minute se telefonul se încarcă full, lucru testat și de mine. Bateria este de 4500mAh și te ține în funcție de modul de utilizare a telefonului. La o folosire intensivă, maia les pe partea de foto și video am reușit să închei ziua cu 20% baterie.
Un look glossy, detalii despre procesor și preț
Telefonul este subțire, cu un spate texturat. Nu îți alunecă din mâini. Are o grosime de 7,88 mm și cântărește 191 grame. Vine în două variante: Starry Black și Starry Silver (varianta testată de mine). Ecranul este foarte reușit. Avem un display de 6,78 inci cu o rată de refresh de 120 de Hz. Procesorul nu este unul de top – este un Snapdragon 778G ceea ce îți va oferi conexiune 4G – dar este suficient de puternic pentru un telefon din categoria sa. Bifăm 8 GB de RAM cu variante cu 128 și 256 de GB. Prețul este ușor peste media midrange: 2999 de lei.
Ce părere ai?