Hoinar fără hartă în orașul lui Gaudi

Nu, nu am apucat să văd Park Guell. Și da, era coadă la Sagrada Familia. În orice loc ajung, încerc, oricât de puțin timp am la dispoziție, să descopăr locuri frumoase care nu sunt trecute în mod neapărat pe vreo hartă. Barcelona s-a insinuat ferice în viața mea cu o deplasare la Mobile World Congress. Timp de plimbări și de explorări nu prea a fost dar a fost suficient cât să îmi doresc să revin.

Așa am observat, plimbându-mă, imediat după ce am aruncat bagajele în cameră, că Barcelona respiră artă și când doarme. Grilajele, precum pleoapele ostenite, se trag ritualic la final de zi peste vitrinele magazinelor sau localurilor. Dintr-un colț de stradă mi-a rânjit o masă plină întinsă parcă în ciuda: paella, sangria si tapas.  Stomacul meu asigura muzica ce lipsea restaurantului pictat pe grilaj. A doua zi dimineața, când frumoșii catalani despre care am să vă povestesc mai jos nu se treziseră încă și nici pleoapele de metal nu se sinchisiseră să se deschidă, am descoperit un copac demn de pădurea întunecată, o combinație de Alice în țara Minunilor și Saga. De pe un alt grilaj mă urmăreau trei ochi iar pe altul pictorul anonim a decretat explozia culorilor.

La Barcelona am tot vorbit de procesoare Snapdragon ….si am văzut dragoni în fața ochilor.  Un anume dragon mi-a dezvăluit secretul frumuseții barceloneze: pacea diversității. Sună pompos dar cam așa am putut eu descrie alegoria orientală care te oprește cu un stop. Casa Bruno Cuadros cunoscută de localnici sub numele Casa dels Paraigües a fost un magazin de umbrele.  În 1883, arhitectul Josep Vilaseca a dat clădirii acest chip eclectic. Un privitor atent va observa astfel elemente egiptene, motive orientale, vitralii, umbrele, scene inspirate din picturi japoneze și ….un dragon chinezesc în inima unui oraș iberic. Acum, în locul magazinului de umbrele este o bancă. Alte vremuri, alte priorități.

Barcelona s-a născut să fie artistică. Nu am văzut până acum vreun loc precum acesta unde arta de ieri, de azi și de mâine să se îmbine fără să simți, fără să deranjeze, natural ca și când ar fi aceeași cusătură gândită de la început așa. M-am plimbat astfel de pe La Rambla spre port, plimbarea clasica a turistului grăbit în Barcelona. Trecând

podul spre faleza am dat de…un mall cu acoperis unduitor din oglinzi în care se reflectă marea si marea de oameni. Și, da am încercat un selfie (sunt punctul acela mic din partea dreaptă a fotografiei din stânga). De fapt, acest tip de acoperiș l-am regăsit și într-o piață cum e Oborul nostru.

Nu mică mi-a fost suprinderea când între standurile pline de chiloti, stofă și instalații pentru baie au apărut câțiva actori ambulanți, îmbrăcați în straie de carnaval care pofteau clienții într-o gondolă. Cine a zis că Veneția nu poate fi și în Oborul de Barcelona.

Ce mi-a plăcut în Barcelona a fost să mă plimb pe străduțe fără hartă, să dau, fără să mă aștept, peste piețe și curți interioare, să mă întreb oare unde mă va scoate următoarea străduța șerpuitoare. Așa am dat peste librării înghesuite, anticariate cochete, buticuri danteloase și magazine de antichități care sfidau vremurile. Pentru câteva zile în Barcelona au coexistat la câteva stații de metrou distanță roboți precum Robi și această mașină de scris care ar avea multe povești de spus dacă tastatura ar vorbi.

Și ….desigur, frumoșii catalani. V-am spus că vă explic. În Barcelona am văzut cei mai frumoși polițiști și gardieni. Niciunul cu burtă și toți parcă scoși din reviste, înalți, cu uniformele …pe forme. Evident, nu prea au stat la poză (dupa cum se vede în fotografia din stânga).  Motiv să mergeți, doamnelor, în Barcelona să vă convingeți că am dreptate. În rest, din învățămintele turistului grăbit vă mai spun să nu mâncați în mod neapărat pe La Rambla (eu nu am nimerit foarte bine) ci căutați restaurantele frecventate de locanici. Și nu ratați o vizită la Boqueria măcar pentru o salată colorată de fructe în pahar și un smoothie.