Cum să ai dreptate mereu? Drumul începe cu ”Fii atent!”

de Posted on 4 minute de citit
5 minute de citit

Vrem să avem dreptate. Ne dorim să avem dreptate și când nu avem. Preferăm să ne convingem pe noi înșine că avem dreptate chiar și atunci când nu avem dreptate și știm asta. Ciudate ființe mai suntem, nu?

În aceste condiții pare că e mai mult decât natural să mergi la un curs despre …..

Arta de a avea dreptate

Nu am mers singură la curs: am organizat un GIVE AWAY pe Instagram iar câștigătoarea a fost Alexandra, o simpatică studentă care a terminat anul I la Drept. Ce am învățat la curs și cum e câștigătoarea concursului meu aflați mai jos.

Ia-ți centura neagră în anticipare

Arta de a avea dreptate” este un curs susținut de Alin Comșa la Fundația Calea Victoriei. Despre lector vă spun că e un specialist în relaţii publice şi comunicare, cofondator al companiei de training Selftrust Academy, cu experiență în vânzări și în lumea bancară. Mai multe despre el aici

Cursul a fost un soi de lecție de autoapărare, arte marțiale cu puterea gândului. Fratele meu face lupte și mi-a spus că în Jiu Jitsu brazilian anticiparea este un concept de bază. Să anticipezi ce vrea să facă adversarul și să te focusezi pe planul tău. Cam așa e și treaba cu arta de a avea dreptate. Arta de avea dreptate este de fapt un curs despre cum să te aperi de

atacurile cotidiene

 de la șefi, colegi, parteneri de business și de viață, prieteni, apropiați sau …dușmani, cum să observi și să înțelegi, cum să îți temperezi răspunsul, cum să fii lucid și cât de important e în toată această strategie de apărere să îți exersezi memoria. Și desigur înveți toate acestea exersând și …citind. Citește mai departe, mai departe de ce e în fața ta. Și la figurat și la propriu.

Ce am reținut din cursul ”Arta de a avea întotdeauna dreptate”

  • Totul are o explicație
  • Exersează-ți memoria
  • Învață despre pattern-uri de gândire
  • În Danemarca nu crește Ananas. Acesta este un joc. Caută-l pe Google sau mai bine hai la curs!
  • Creează imagini când vorbești
  • Fii teatral, fă pauze gândite
  • Mintea și corpul sunt un sistem. Observă!
  • Anticipează. Bătăliile se câștigă înainte să înceapă!
  • A avea dreptate întotdeauna vine cu un cost. Ești dispus să-l plătești? Manipularea, seducția, inducția – toate au un cost
  • Pacea e mai importantă decât dreptatea uneori. Mai ales când ești pieton pe trecere. E mai bine să fii în viață decât mort cu dreptatea.

Cu cine am fost la curs

Alexandra are un chip luminos, un zâmbet care îți inseninază ziua și o dorință molipsitoare de a descoperi lucruri noi. Cum a fost la curs? Am rugat-o chiar pe ea să imi scrie. Din mailul entuziasmat și mai lung v-am selectat câteva paragrafe.  Iată ce mi-a scris:

Participarea la acest curs a fost o provocare pentru mine. Titlul, „Arta de a avea întotdeauna dreptate”, imi starnise curiozitatea, ba mai mult, trecand dincolo de el, am incercat sa-mi răspund la întrebarea „Tu cand ti-ai facut upgrade ultima data?”…..acum era momentul, asa ca m-am inscris la concurs. Surprinzator, era și primul concurs la care castigasem vreodata. Am fost fascinata, m-am bucurat de fiecare moment, curioasa si atenta fiind astfel incat sa nu-mi scape nicio informatie.

A punctat perfect concluzia. Alexandra, ma bucur că te-am cunoscut!

 Am invatat ca „POATE” este raspunsul cheie la intrebarile carora trebuie sa le facem fata, in timp ce „DA” sau „NU” ne pun in dificultatea de a merge pana la capat oricat de greu ne-ar fi daca vrem sa avem dreptate cel putin cu noi insine.

„Nu te lupta pentru ceva care nu are miza!” si cel mai important, ai intotdeauna dreptate cu tine insuti!

Cine poate participa la astfel de cursuri?

Oricine. La curs au fost studenți, medici, o doamnă notar foarte simpatică, oameni care păreau să lucreze în corporații. Oameni cu preocupări diferite. Oameni care își dedică timp pentru ei. De fapt, asta îmi place cel mai mult la Fundația Calea Victoriei. Este un loc unde vii pentru tine. Îți acorzi timp, grijă și energie pentru tine. Este un exercițiu fain, zău! Despre cursuri gasiti detalii aici

Ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

No Comments Yet.