Un ceas smart (H)armonyOs care (aproape) te face să uiți de telefon

de Posted on 7 minute de citit
11 minute de citit

Timpul nu stă în loc iar chinezii de la HUAWEI par să-și fi propus să transforme timpul într-un atu prin HUAWEI WATCH 3 Series, primele wereables ale producătorului cu sistemul de operare HarmonyOS.   

Din noua familie fac parte HUAWEI WATCH 3 Pro și HUAWEI WATCH 3. Eu am testat modelul din urmă, ediția Active (există și o ediție Clasică, diferența stă în brățara de piele). HUAWEI WATCH 3 Active Edition este un ceas elegant, cu senzori puternici integrați, o autonomie bună raportată la noutățile de sub carcasă. Și un preț competitiv de circa 1700 de lei dacă ne gândim la capacitatea crescută a ceasului.

În acest articol vei afla:

  • Ce funcții de monitorizare a sănătății și activității zilnice ai pe ceas
  • Cum poți folosi noua funcție de măsurare a temperaturii pielii și o utilitate în plus a microfonul integrat în ceas
  • Experiența mea de utilizare și tricks&tips cum să folosești anumite aplicații: de exemplu, cum poate să te ghideze ceasul pe hărțile pornite pe telefon

Pe scurt

Ce îmi place :

  • Arată bine și se simte bine pe mână
  • Furnizează monitorizări profunde și precise privind semnele vitale
  • Poți activa e-sim-ul și, practic, poți să lași acasă telefonul acasă
  • Se mișcă rapid

Ce mi-ar plăcea să mai aibă:

  • Autonomie mai mare cu toate funcțiile active
  • Posibilitatea de interacțiune cu mesajele primite direct de pe ceas

Ecran generos, look stylish

Mie dintotdeauna mi-au plăcut ceasurile cu ecrane mari. Pândeam momentele când să le împrumut pe cele ale fratelui meu. Consider ceasurile smart – dincolo de utilitate – un fashion statement și îmi place contrastul dintre ecranele mari și încheieturile subțiri, precum ale mele. Din acest punct de vedere, HUAWEI WATCH 3 m-a nimerit. Are un ecran generos și frumos, un AMOLED de 1.43 inch. Are 46mm cu 12mm grosime. Și da, varianta Pro este și mai mare, până la 49mm diagonală cu 14mm.  

Cu un finisaj rotund, ușor curbat, ceasul are un aer clasic și îmi place acest lucru. Cadranul este din oțel și sticlă, spatele din ceramică. Așadar, un design stylish care merge atât la outfit-uri casual-smart cât și la cele sport.

 

Apropo de asortări fashion-iste, există o serie generoasă de fețe de ceas. Sunt vreo 1000 disponibile.  Și tot la capitolul ecran culorile sunt vii iar luminozitatea ajustabilă din setările ceasului.

Chiar și în lumină foarte puternică ecranul face față cu brio.  Am jucat tenis afară, la 35 de grade Celsius și nu am avut probleme cu ecranul. Am rezistat însă eu mai greu. Vă povestesc mai jos.

Ce am constat de prima dată când am pus ceasul la mână? Mi-a plăcut că este confortabil de purtat. Modelul pe care l-am avut eu în teste are brățara din silicon care se ajustează pe măsura încheieturii.

Interacțiunea cu ceasul este intuitivă prin atingeri de tip swipe, tap, press și hold. Atunci când conectezi pentru prima dată ceasul cu telefonul, apar mesaje care te ghidează cum să faci aceste mișcări.

Pe ceas mai avem și un buton lateral pe care-l poți personaliza să te ducă spre aplicația preferată cum ar fi muzică sau antrenamente. Și cireașa de pe tort, ”coroana” de pe ceas – butonul rotiță care te ajută să navighezi printre aplicații cu zoom in și zoom out.

Pe testate, ceasul se mișcă foarte bine, senzația este de fluiditate, răspunde instant la comenzi.

Ce este în interior

În interior, HUAWEI a pus cam tot ce se putea mai bun în materie de hardware. Avem un procesor puternic. Bifăm mai mulți senzori: de la cei deveniți ”clasici” precum accelerație, giroscop, senzorii de ritm cardiac și saturație de oxigen în sânge până la cel de temperatură a pielii care asigură o funcție nouă pe acest ceas.

Acest ”buchet” de tehnologii pe ceas asigură o monitorizare în timp real a semnelor vitale, a activității zilnice și a efortului fizic sportiv.

Datele se pot vizualiza atât pe ceas cât și (mai confortabil și pe îndelete) în aplicația Huawei Health de pe telefon.

Adăugăm la componentele de sub carcasă și un microfon puternic. Atunci când am preluat apeluri de pe ceas sau când am inițiat apeluri interlocutorii mi-au confirmat că mă aud bine.

Și am mai folosit microfonul la încă ceva: pentru notițe audio. Mai jos vă spun cum mi-a fost utilă aplicația Easy Voice Record.   

Cu ceasul la antrenamente

Am testat ceasul la turele mele ușoare de bicicletă prin oraș și la antrenamentele de tenis (unde după cum se poate vedea inima mea a luat-o la goană. Au fost sesiuni bune).

Pe HUAWEI WATCH 3 sunt peste 100 de moduri sportive și ai și antrenamente animate – de exemplu, pentru alergare.

Ceasul ”vorbește” cu tine în timpul antrenamentelor. Te anunță audio cum evoluează semnele tale vitale. Poate fi un element motivator. Opțiunea poate fi însă și dezactivată.

După antrenamente există o funcție utilă de ”Recovery” care îți spune cât de intens ai lucrat și cât timp ți-ar trebui să te recuperezi. Ceasul îți arată și nivelul de stres.

HUAWEI WATCH 3 este rezistent și la apă, până la 5 atmosfere, deci este indicat și pentru turele de înot. Un test în bazin este și pe lista mea.

 

 

Utilitatea senzorului de temperatură a pielii

Cireașa de pe tort: senzorul care măsoară temperatura pielii. Aici trebuie să facem o distincție între temperatura corpului și cea de la nivelul pielii.

Între cele două este diferență de câteva grade. De exemplu, temperatura normală a pielii poate fi undeva la 33-34 °C și este influențată de mediul în care te afli.

Pe de altă parte, temperatura normală a corpului fluctuează pe parcursul unei zile (în medie cu 1°C) în jurul unei constante de 37°C.

Așadar, ceasul te poate ajuta să vezi variațiile de temperatură, să înțelegi cum se încălzește corpul tău în timpul unui antrenament sau când ești stresat.  Nu este un dispozitiv medical dar măsurătorile se pot dovedi utile.

 

Care este treaba cu HarmonyOS?  

Vă spuneam mai sus că HUAWEI WATCH 3 Series sunt primele wearables ale producătorului cu sistemul de operare HarmonyOS.   

De ce este important asta?  HarmonyOS este practic sistemul de operare unificat pe care chinezii îl implementează etapizat în tot ecosistemul lor și la care lucrează din 2012.

Au început cu dispozitive IoT –  echipamentele inteligente pentru casă, televizoare și  acum iată sistemul de operare nou și pe ceasuri.

Următorul pas: HarmonyOS va deveni operabil pe telefoane, dar despre asta vom mai povesti și altă dată.

Revenind la prezent și cum schimbă HarmonyOS fața ceasurilor smart Huawei: vizual, schimbarea se vede încă de la prima interacțiune.

Practic, există un nou centru de notificări și control. La apăsarea butonului-coroană vedem o grilă cu toate aplicațiile preinstalate.

Și aici adăugăm o noutate: ai posibilitatea de a instala aplicații dedicate direct din AppGallery – unele cu corespondent pe smartphone, altele de sine stătătoare.

Conectivitate și aplicații utile

La conectivitate bifăm WiFi și cel mai important – suport eSIM 4G ceea ce înseamnă că poți folosi ceasul de sine stătător, poți lăsa telefonul acasă și poți prelua și iniția apeluri de pe numărul tău, de pe ceas.

Există un ghid în aplicația ceasului de pe telefon Huawei Health care te ghidează pas cu pas cum să faci această activare.

Evident primești pe ceas instant toate notificările de pe telefon. Mesajele primite pot fi doar vizualizate. Nu poți trimite răspunsuri. Poate la seria viitoare.

Poți însă să apelezi de pe ceas, chiar și fără e-sim activat dar trebuie să fii, în acest caz,  în raza telefonului.  

La capitolul inter-conectivitate ceas-telefon sunt câteva opțiuni care pot deveni extrem de utile.

Poți, de exemplu, să cauți în aplicația de hărți de pe telefon Petal Maps o destinație unde vrei să ajungi iar odată ce dai drumul la începerea rutei, indicațiile apar și pe ceas. Asta mi-a plăcut căci eu și orientarea în spațiu …nu suntem cele mai bune prietene.

La fel, poți deschide o sesiune de antrenament din aplicația Fitify pe telefon și să urmărești indicațiile pe ceas.

În ambele cazuri, trebuie să descarci pe ceas apăsând pe iconița AppGalerry aplicațiile corespondente.

Similar am făcut și cu aplicația Easy Voice Record. Am descărcat-o și pe telefon și pe ceas iar înregistrările, notițele audio de pe smartwatch le-am putut asculta în aplicația de pe telefon după ce am apăsat butonul de sincronizare.   

Trebuie să menționez că am testat ceasul conectat atât cu Huawei 40 Pro cât și cu un model de telefon IOS. A funcționat foarte bine chiar și cu iPhone. Un dezavantaj la conectarea cu IOS: nu ai Huawei Music.

Cât te ține bateria ceasului

Și am ajuns și la autonomie. Ceasul m-a ținut cu toate opțiunile activate vreo trei zile. Am ținut la un moment dat și luminozitatea la maximum.

Modul de durată de viață ultra-lungă a bateriei pentru HUAWEI WATCH 3 este de 14 zile dar în acest caz unele feature-uri precum datele mobile și Wi-Fi sunt oprite.

De asemenea, fețele de ceas nu pot fi schimbate în acest mod ultra-long. La fel nu sunt accesibile unele aplicații. Rămân în acțiune toate opțiunile de monitorizare a activităților fizice, a semnelor vitale și a somnului dar și notificările.      

Pentru că vă spuneam că am conectat ceasul și la un iPhone, la asocierea cu un telefon IOS autonomia ceasului cu toate funcțiile active scade la vreo 2 zile.

Ce mi-a plăcut însă este că se încarcă rapid. În vreo 10 min ai vreo 20 la sută baterie cât să te ducă o zi întreagă.

 

Concluzie : Un ceas elegant, puternic cu un sistem de operare cu ambiții armonioase și un preț corect pentru ceea ce oferă.  

 

Ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

No Comments Yet.