Tech&fashion: Ceas elegant cu promisiune de EKG 

de Posted on 4 minute de citit
6 minute de citit

Sunt o purtătoare de ceasuri smart care au devenit de ceva ani pentru mine accesoriile mele tech preferate. De ce? pentru că am notificările la încheietură și acces la multe date privind efortul fizic. Și în plus, da sunt un fan al ceasurilor clasice pe care le consider un fashion statement.  

De ceva vreme, producătorii de pe această piață au început să pună accent pe design și asta îmi place. Exact în această categorie tech fashion se înscrie noul ceas smart HUAWEI WATCH GT3 Pro. Am avut în teste varianta feminină, cu curea ceramică. 

Design classy 

De la prima privire, smartwatch-ul îți atrage atenția prin design. Are look-ul elegant al ceasurilor clasice dar cu beneficiile evoluției tech.  Ecranul este din sticlă de safir, un material dur, precum diamantul. Se simte elegant și arată foarte fain. Îmi plac accentele aurii ondulate din jurul ramei creează un contrast glam cu albul ceramicii. Brățara poate fi reglată după mărimea încheieturii. Eu am scos două zale. Un mini șurubel este inclus în pachet.  Seria HUAWEI WATCH GT s-a distins în seriile precedente cu un look mai sport și cu o autonomie impresionantă. Cu acest model, producătorii fac un statement de modă. Bateria rămâne impresionantă, dar despre asta mai jos. 

Notificări, monitorizarea efortului și promisiune de EKG

Ceasul se conectează instant cu telefonul fie că este vorba de un telefon cu Android sau iOS. Eu am legat ceasul de un iPhone și de un Huawei P40 Pro. Conectarea se face simplu, urmând pașii de pe ecran prin intermediul aplicației HUAWEI Health pe care o descarci din magazinul de aplicații. Evident, conectat la un telefon Huawei ai mai multe avantaje ca de exemplu: poți descărca mai multe fețe de ceas, din magazinul de aplicații. 

În rest, la capitolul conectivitate nu am simțit nicio diferență. Ba mai mult, am constat având conectate două ceasuri smart la telefonul cu iOS, notificările mi-au intrat mai rapid pe  HUAWEI WATCH GT 3 Pro. A fost o experiență nice.

Apropo de conectivitate: poți prelua apeluri vocale pe telefon dar în continuare nu poți răspunde cu mesaj text.   

Ce măsoară ceasul? Cam tot.  La capitolul senzori HUAWEI WATCH GT 3 Pro monitorizează somnul, ritmul cardiac, nivelul de oxigen din sânge (SpO2), nivelul de stres, dar și temperatura la nivelul pielii ( care atenție, este diferită de temperatura corpului dar îți poate semnala anomalii care pot indica posibile probleme de sănătate). De altfel, toate datele din aplicație trebuie să le privim nu ca bază pentru diagnostice ci elemente ce ne creionează tabloul stării noastre de sănătate. 

Eu de exemplu, îmi urmăresc ritmul cardiac mai ales în timpul sesiunilor de efort fizic. Îmi place cum aplicația HUAWEI Health îți oferă grafice ușor de înțeles. Nu am testat senzorul care monitorizează somnul pentru că nu pot dormi cu ceas la mână dar pentru cei care nu au această problemă măsurătorile pot fi interesante. 

Eu îmi monitorizez somnul cu inelul Oura despre care am scris aici.  

HUAWEI WATCH GT 3 Pro are și o funcție de EKG. Senzorul este în butonul de jos iar ceasul ar trebui să poată să îți citească ritmul sinusal sau fibrilația atrială. În prezent, funcția EKG este disponibilă numai în anumite țări.Ar urma să ajungă și la noi în a doua parte a anului. Aștept cu interes.

 

Scufundări și alte 100 de moduri sport 

 Poți face scufundări cu acest ceas, păromit producătorii. Rezistă până la 30 de metri atmosfere și 5 atmosfere.Nu am avut unde să testez dar am pus ceasul la treabă la câteva ture de bicicleală și pe terenul de tenis.  

Ai și un soi de ”antrenor” la încheietură. Primești sfaturi despre cum te-ai putea antrena mai eficient și există și o funcție vocală prin care ceasul îți spune în timpul antrenamentului cum te descurci, cât mai ai până la targetul setat.

Apropo de antrenamente, partea faină e că poți să ieși la o tură de bicicleală sau alergare sau orice altă activitate sportivă care implică deplasare fără să îți iei telefonul cu tine. HUAWEI WATCH GT 3 Pro are GPS încorporat.  Ceasul – prin conexiuni la satelit – poate chiar să îți reconstituie ruta pe care ai urmat-o, ca să poți să te întorci pe același drum. 

Poți pune muzică pe ceas și poți să asculți melodiile pe difuzor sau conectând o pereche de căști cu Bluetooth.

Autonomie bună 

Modelul feminin pe care l-am testat are o autonomie de 7 zile, mai mică decât modelul de 46mm la care bateria te poate ține aproape două săptămâni. Eu am încărcat ceasul la vreo cinci zile cu folosire intensă. 

Concluzie și preț 

Ceasul costă 2700 de lei și poate fi achiziționat într-un pachet în care primești căștile HUAWEI FreeBuds Lipstick gratis. Este un ceas premium iar prețul reflectă asta. Și da, este un ceas elegant. Din câte am testat până acum, printre cele mai classy. Autonomia rămâne printre cele mai bune de pe piață pentru categoria sa și apreciez modul în care monitorizează efortul fizic. Ce mi-aș mai dori: opțiunea de a răspunde în scris la mesaje text. 

Ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

No Comments Yet.