Cum face Samsung S8 mai bună mâncarea de post? Test cu telefoane, în bucătărie

de Posted on 3 minute de citit
4 minute de citit

Acest articol va începe cu enervanta deja exprimare „ cercetătorii americani” au ajuns la concluzia că mâncarea fotografiată, în prealabil, pentru reţelele de socializare are un gust mai bun pentru cei care o consumă. Say what? Asta explică multe, mi-am zis şi am trecut la treabă. Telefon nou la testat, avem. Mâncare de post, avem. Să vedem dacă au dreptate cercetătorii de la Universitatea din San Diego. Zis şi făcut. Bucătăria mea s-a transformat într-un mic laborator culinar/studio foto ad-hoc. Ca să fie treaba şi mai incitantă am pus noul Samsung S8 în competiţie cu Samsunf S7 Edge. Şi iată ce a ieşit.

Reţeta. În timp ce telefoanele stăteau la încălzire pe masă, în aşteptarea emoţionantă să îşi arate muşchii pixelaţi, am luat o chiflă, am taiat-o în două. Am stropit-o niţel cu nişte ulei de sâmburi de struguri ce a avut o întâlnire prealabilă cu niscai oregano şi usturoi. Am feliat o jumătate de avocado şi i-am pus nişte culoare în obraji cu nişte curry scăldat în câteva picături de lămâie. Am aruncat artistic peste avocado, două feliuţe de tofu şi roşii uscate, în frăţie, cu nişte capere. Am spălat nişte frunzuliţe de lobodă (le ador pentru gustul uşor acrişor) şi le-am lăsat regeşte pe cealaltă felie de chiflă. Am curăţat şi câteva ridichi, să nu rămână singurele în frigider.

Telefoanele. Pac, pac. Pus pe farfurie. Adus floare de design. Deja îmi era foame. Dar testul trebuie să continue. Emoţiile cresc. Glumesc, dar foamea era mare. Am luat pe rând telefoanele Samsung. Cele două telefoane au aceeaşi cameră primară de 12 MP (f/1.7), softul folosit de Samsung S8 este însă mai performant. Magia vine aşadar din soft şi se traduce cam aşa: camera de pe Samsung S8 face trei poze şi softul alege fotografia care este cea mai clară, iar pe celelalte două le foloseşte să reducă blur-ul general. Drept urmare, fotografiile realizate cu Samsung S8, tehnic, sunt extrem de detaliate chiar şi când condiţiile de lumină sunt mai proaste sau am folosit zoom-ul. O să vă arăt aceste lucruri într-o altă postare cu fotografii pe înserat. Per total, însă diferenţele nu sunt majore între cele două fotografii. Dacă vreţi să vă upgradaţi telefonul de la S7 la S8, cu siguranţă, nu neapărat camera ar trebui să fie motivul, ci display-ul care este întradevăr wow.Pentru explicaţii vedeţi aici un material complet.

Studiul. Cu simfonia stomacului pe fundal, după ce am încheiat shooting-ul care, evident va ajunge pe instagram cu #foodporn, m-am aşezat frumos la masă. Sendvişul a fost grozav. Să fi fost pozele sau talentul meu de încropitor şef în bucătăria laborator?

Cercetătorii de la Universitatea din San Diego şi cei de la Saint Joseph care au făcut studiul anul trecut, pe 120 de participanţi spun că telefonul face mâncarea mai bună. Mai exact, în timpul studiului, participanţii au primit o prăjitură. O parte dintre ei au fost instruiţi să facă o fotografie înainte de a o mânca şi alţii au mâncat-o pur şi simplu. Testul a fost repetat şi cu o salată. Rezultatul? În ambele teste, participanţii care au făcut fotografii înainte de a mânca au perceput mâncarea ca fiind mai gustoasă decât ceilalţi care nu au realizat poze. Să fie Samsung S8, în cârdăşie cu Samsung S7 Edge, vinovaţi de gustul nebunesc de bun al sendvişului meu? Mă scuzaţi, vă las….ma duc să mai fac unul, fără poze. De dragul studiului, evident. Până atunci, #ifoodporn, #instafood, #samsungs8, #samsungs7edge ….şi bătrânul #poftăbună. Enjoy!

Ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *