De la ibric, la espressor cu aer de barista. Upgrade cu aromă de nostalgie

Un ibric roșu. Tocit pe fund dar încă trainic. Pentru multe cafele. Ora 5 dupa amiaza. Era ora de cafea. Bunicul meu își lăsa paginile de sport ale ziarelor parcurse la prima oră pentru după siesta, la cafeaua de după masă.

Bucătăria mirosea a cafea. O cafea făcută pe îndelete. Întâi apa fierbea și apoi două lingurițe cu vârf și una rasă de cafea măcinată. Măcinată proaspăt în rășnița electrică și zgomotoasă. 

Stăteam în bucărărie cocoțată pe scaunul meu așteptând remarca …”Nu așa stă o domnișoară”. Și replica mea: ”Păi nici nu sunt …”. Și bunicul se încrunta ușor iar eu adăugam : ”Încă”.

Râdeam amândoi. Iar cafeau se umfla. Când spuma deja se vedea peste gura ibricului, cu o mișcare rapidă, bunicul lua cafeau de pe foc și turna în două cești.  O ceașcă mare și una mică. Ceașca mică și maro era a lui. A mea era cea mare și cu un desen. Îmi punea un deget de cafea și restul lapte.

Și începea ora de lectura. El pe fotoliul verde. Sorbind zgomotos. Eu pe burtă, pe canapea, cu Legendele Olimpului. Un Marvel Univers al adolescenței mele.

***

Aburul se ridică rapid, bucătăria este inundată de aromă. De aceea aromă de cafea. Același miros reconfortant din copilărie. Acum cu extra aromă. Reglată din buton. Fast forward 20 de ani. Lucrurile s-au schimbat. Rășnița electrică o mai am. La mama. Acum, boabele se varsă zgomotos în lăcașul lor din espressor. Apa în containerul opus. Laptele așteaptă cuminte, lângă aparat, intrarea în cursa aromelor.

Fac Cappuccino. După apăsarea scurtă aparatul dă semnalul că începe treaba, horcăie scurt. Și aburul fierbinte învăluie paharul cu lapte. Acum vegetal. De soia. Nu mai am cana cu desen dar paharul transparent mă lasă să admir stratul de spumă,  peste care după încă un scurt semnal sonor începe să curgă cafea.

Este dimineață. Nu mai beau cafea după masă. Inima, palpitațiile, vârsta.  Cafeaua în diminețile de week-end devin o nouă poveste aromată. 

Poveste nouă. Espressor nou

Sunt alți ochi verzi care îmi zâmbesc la cafea. Dar starea de bine e aceeași de acum 20 de ani. Ibricul roșu a fost upgradat. Cu 3000 series Espressor automat care se montează simplu. Trăiască sfântul Youtube unde găsești un clip oficial care te ghidează pas cu pas. Așa că am lăsat caietul tehnic așa cum l-am găsit. În cutie.

Și râșnița mea de la mama are un rival upgradat în inima aparatului. Mult upgradat. Este o râșniță din ceramică 100% . Producătorii spun că e extrem de durabilă și că poți prepara până la 20.000 de cafele. Eu am făcut vreo 20-30 deja. Și mă țin de teste. Vă țin la curent.

De la cafeaua bunicului – au trecut anii de liceu, facultatea cu multă cafea proastă,  3 in 1, apoi palpitații și pauză de cafea și apoi minunata vârstă de peste 30 de ani și era #specialtycoffee.

Așa am început să fac diferența la gust. Cafeaua nu are gust de ”ars” – asta mi-a plăcut la acest espressor. Boabele nu sunt supraîncălzite în timpul rășnirii. Dacă e să beau cafea, prefer una bună. Iar standardele mele s-au schimbat în timp. Deobicei beau cafea de la cafenelele cu Specialty Coffee iar Bucureștiul chiar are multe astfel de locuri faine. Cu oameni faini, cu vibe bun. Așa că am fost curioasă ce poate să facă un espressor  care să mă transforme într-un  …”home made barista”.

Două lingurințe cu vârf și una rasă înseamnă acum butonul Plus Aroma pe care l-am apăsat de la început. Și mai sunt câteva setări pe care le poți face și care sunt”ținute minte” de espressor. Și asta începe chiar de la măcinare unde ai mai multe trepte.

De exemplu: pentru un espresso cafeaua trebuie să fie fin măcinată iar  pentru cafea tip americano, cafeaua e indicat să fie mai grosier măcinată. Eu am lăsat undeva între. Dar asta e o chestiune de gust.

După ce turna bunicul cafeaua lăsam ibricul pe aragaz. Ca o boicotare a bunicii care ne atrăgea mereu atenția că vasele se spală. Nu se lasă. Dar era bunicul complice. Complicele meu acum este  ….espressorul Philips. Are curățare automată a circuitului de cafea la pornire și la oprire astfel încât să nu rămână reziduuri și gustul cafelei să se mențină.  Cred că bunicul meu s-ar fi bucurat.

Aparatul trebuie însă curățat lunar dar nu pare mare bătaie de cap. Ceea ce m-a bucurat este că la o atingere aparatul îţi permite să clăteşti bine sistemul pentru lapte atunci când doreşti, după fiecare utilizare. Asta în condițiile în care eu beau cappuccino cu lapte vegetal.

După câteva cafele în pahare de sticlă, am scos ”cănile de gală”. Iar următorul meu obiectiv de ”home made barista” e să îmi iasă ….inimioara pe spuma de cappuccino.

Alte căni, alte povești. Altă tehnologie.  Aceeași aromă. Voi ce povești aveți?