TikTok a trecut de 1,5 miliarde de descărcări în toata lumea, în App Store și Google Play devenind cea de-a treia cea mai descarcată aplicație a anului, dupa WhatsApp – numărul 1 și Messenger care ocupă locul al doilea.
Datele apar în raportul Sensor Tower, Facebook si Instagram situându-se pe locul al patrulea si, respectiv, al cincilea.
Aplicația de social media are peste 500 de milioane de utilizatori iar în România numărul conturilor este undeva la un milion.
Platforma este cunoscută pentru înregistrările video de 15 secunde cu adolescenți care cântă și dansează.
În jurul aplicației sunt însă o serie de controverse: o discuție este legată de algoritmul folosit pentru creerea paginii de sugestii și care este capabil să citească ce fel de conținut preferă userul chiar și fără să dea like sau să adauge la favorite.
În mai, BBC constata în cadrul unei investigații în Marea Britanie că pe platformă, la videoclipurile încărcate de copii în vârstă de doar nouă ani – erau sute de comentarii cu tentă sexuală explicită.
Printre ultimele acuzații sunt cele de la mai mulți legislatori americani care reclamă posibile interferențe venite din partea guvernului chinez în ceea ce privește conținuturile oferite de aplicație.
Doi senatori americani au solicitat serviciilor de informații să evaluze pericolul pe care compania îl reprezintă pentru securitatea națională.
TikTok a replicat că nu cenzurează și nu îndepărtează conținut de pe platformă în funcție de aspecte sensibile legate de China.
Compania a mai precizat că nu colaborează cu guvernul chinez sau cu vreun alt guvern.
Controversat așa cum este TikTok crește în mod alert și pare să imprime noi tendințe în social media.
Ce părere ai?