Ciuliți-vă urechile. Da, mai ales pe cele mici: Teste pe vânt, la terasă și în alegrare cu Free Buds Pro

de Posted on 6 minute de citit
9 minute de citit

Căștile sunt nelipsite la mine. În munca de la radio, urechile sunt mereu …ciulite iar căștile overhead le port cu orele uneori. Afterwork hours prefer căștile de tip ear buds. Elegante, mici în geantă …și ”coafura rezistă” cum ar spune o reclamă. Toate bune și frumoase, pentru unii. Nu și pentru mine.

Cei cu urechile mici poate mă înțeleg: nu pot purta decât căști in ear cu capete moi. Restul îmi pică din urechi cam la orice mișcare. Deci, îmi înțelegeți încântarea când am văzut că producătorii au început să se gândească și la oamenii ca mine și au început să creeze opțiuni cu noise cancelation și fără rabat de la calitatea sunetului.

Îmi place să constat cum evoluează tehnologia iar căștile precum Free Buds Pro arată o schimbare de atitudine: de ceva vreme căștile create de producătorii de smartphone-uri nu mai sunt doar un accesoriu  mediu pus în cutie ci au devenit device-uri performante, de sine stătătoare. Asta și pentru că jucătorii de pe piață au văzut oportunitatea în a dezvolta propriile căști performante care sunt importante pentru confortul utilizării telefoanelor.

În acest articol veți afla:

  • Cât de bună este funcția de anulare a zgomotului pe noile Free Buds Pro de la Huawei.
  • Cum verifici dacă îți stau bine căștile în ureche și cum le controlezi.
  • Cu ce melodii poți testa calitatea unor căști.
  • Cât durează bateria și cât costă căștile.
  • Așa cum v-am obișnuit: #throwback mult în istorie când au apărut primele căști. Și dacă vă gândiți la Walkman, e bine, să știți că primele căști hands-free …ar data de prin 1891.

Primul pas: aplicația care te ghidează

Căștile au în pachet trei set-uri de capete de silicon. Și este important ca din cele trei seturi să alegeți varianta care vi se potrivește din două motive.

Primul motiv: capetele siliconate izolează canalele urechii, aspect important pentru funcția de noise cancellation despre care vă povestesc mai jos.

Și un al doilea motiv: dacă ați ales mărimile potrivite căștile vor sta mai bine în urechi. Un ghid aveți în acest sens chiar în aplicație. Aplicația se numește AI Life unde pot fi adăugate și controlate mai multe device-uri ale aceluiași producător.

Conectarea la telefon se face simplu: deschizi cutia căștilor iar pe ecranul telefonului Huawei (in cazul meu eu am un P40 Pro) îți apare un mesaj care îți cere să confirmi legarea celor două device-uri.

Cum folosești căștile?

Un tutorial te ghidează ce gesturi trebuie să folosești. Pinch (ciupești) o dată îndelung și activezi modul de anulare a zgomotului, mai apeși o dată tot așa și ajungi în modul awareness.

În modul awarness – este așa cum îi spune și numele în engleză- modul care îți permite să fi conectat la realitatea înconjurătoare. Partea faină aici este că poți să activezi opțiunea de a auzi mai tare doar vocile Ce se întâmplă: sunetele ambiantale sunt reduse iar vocile sunt evidențiate. Testat asta la o terasă la șosea, la cafea unde am verificat cum se aud vocile celor de la masa mea. Thumbs up.

 

Pinch o dată scurt: răspunzi la apel. De două ori la fel: refuzi apelul.  Iar prin glisarea degetului în jos sau in sus pe tijele căștilor dai volumul mai tare sau mai încet.

Gesturile le poți exersa tot cu ghidul din aplicație. Odată ce le prinzi, totul devine foarte simplu.

Tot din aplicație poți activa in ear smart detection. Practic căștile ”știu” când le dai jos sau când le pui înapoi și atucni de exemplu muzica se oprește sau repornește.

Ce aduce nou Free Buds Pro?

Funcția regină este evident cea de anulare a zgomotului unde iarăși ai mai multe opțiuni moduri în funcție de cât de zgomotoase sunt locurile în care te afli. Modul pe care l-am folosit cel mai des este cel numic Dynamic care ajustează nivelul de anulare a zgomotului în mod automat. Cum face asta? Cu ajutorul microfoanelor din căști care captează sunetele și fac reglajele automat.

Mai fac ceva microfoanele din căști: sunt prevăzute cu un canal anti-vânt de anulare a zgomotului. Testat și asta: într-o tură de alergare…pe un vânt curprinztător. Au trecut testul. Recunosc, nu am insistat. Era frig. Testul îl făcusem mai mult să văd dacă stau în urechile mele mici căștile în timpul unor mișcări mai accelerate. Rezultatul: nu am avut probleme.

Că tot v-am zis de microfoane hai să vedem unde sunt ele: două microfoane  sunt în tijele căștilor (cate două pe fiecare parte) și sunt îndreptate spre exterior. Și mai este un microfon  îndreptat spre interior care face ca vocea utilizatorului să se audă mai clar. De altfel, microfoaneele sunt o altă reușită din construcția acestor căști. Captarea sunetului este bună și clară.

Cum se aud căștile?

Răspunsul pe scurt ar fi: foarte bine.  Procesorul puternic și update-urile tech se traduc într-un sunet bine echilibrat, cu un bas plin și o articulație detaliată a suntelor medii și înalte. Am testat cum se aude bass-ul cu melodia ”Darkside” de la Paper Trails iar melodiile lui Louis Amstrong (mai ales ”Hello, Dolly” sau ”What a Wonderful World”) sunt un test trecut cu brio pentru detaliile vocale. Adaugați aici și ”So Black and Blue” – Waldeck. O melodie bună pentru teste este ”Explosions” in the Skies de Wilderness. Are de toate din punctul de vedere al suntetelor înalte și joase. Mi-a plăcut cum a sunat pe Free Buds Pro.

Cât te ține bateria?

Durata totală de viață a bateriei poate atinge 30 de ore de redare a muzicii cu modul de activarea anulării zgomotului dezactivat și 20 de ore cu acesta activat. Dacă utilizați doar căștile pentru apeluri, ar trebui să vă așteptați la o durată mai scurtă de viață a bateriei: până la 18 ore. Totul depinde de cât dev ”heavy user” ești.  Cu vreo 2 ore de muzică și podcasturi pe zi ascultate plus apeluri, autonomia căștilor puse înapoi în cutiuță cât nu le foloseam s-a dus cam la 4 zile. Ceea ce e foarte bine.

Cât costă: merită investiția?  Și o concluzie de reținut  

1000 de lei. Merită banii? Având în vedere calitatea sunetului și cum se asează în urechi, răspunsul meu este da. Nu uitați însă, întotdeauna trebuie să vă gândiți când vă achiziționați un device la pasiunile și obiceiurile voastre. Iar căștile au ajuns printre cele mai folosite device-uri: fie că stăm în call-uri cu orele, vorbim cu cei dragi sau ascultăm muzică ori podcast-uri este important să vă alegeți căștile în funcție de obiceiurile voastre, de forma urechilor și de preferințele voastre audio. Și desigur să vă documentați în prealabil. Nu strică o vizită în magazine pentru a le vedea și a le testa.

Și lecția de istorie la final

Începeam acest articol spunându-vă că îmi place să observ cum evoluează tehnologia. Și dacă vă întrebați când au apărut primele căști iar deja unii dintre voi se gândesc cu nostalgie la Walkman vă spun că …istoria lor este chiar mai veche.

În anii 1890, o companie britanică numită Electrophone a creat un sistem care le permitea clienților să se conecteze la transmisii de spectacole de la teatre și opere de teatru din Londra. Abonații puteau asculta spectacolul printr-o pereche de căști masive care se conectau sub bărbie, ținute de o tijă lungă.

Iar străbunicul căștilor in-ear ar putea fi inovația inginerului francez Ernest Mercadier care a brevetat un set de căști intraauriculare în 1891. Iar cu această plimbare în trecut vă readuc în zilele noastre cu o recomandare muzicală: De ascultat:”L’amour, l’amour, l’amour” – Bon Entendeur ….doar pentru că sună minunat melodia.

 

 

Ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 Comments
  • Monica
    noiembrie 29, 2020

    Hei, mă bucur de cronica, chiar mă gândeam cum sunt Air Buds Pro, au moduri interesante. Si nu știam de Mercadier, nici de Bon Entendeur.

    A bon Entendeur, salut!

    • Nagy Julia
      noiembrie 30, 2020

      Ma bucur ca ti-a fost util articolul. Toate cele bune, Julia